Femeia Fără Cale

Nu m-am făcut bărbat într-o noapte,

Nici n-am uitat că sunt femeie,

Mi-am pus în suflet alte șoapte Și-am rupt cătușele din vechea teamă.

Am căutat fericirea-n lume,

În vorbe, în iubiri,

în aprobări, Dar am găsit-o,

fără nume, În mine,

după-atâtea încercări.

Nu mai cer voie să trăiesc,

Nu mai cer voie să iubesc,

Nu mai aștept să-mi spună lumea Că sunt destul,

că am valoare. Eu știu acum cine sunt,

Cu pașii mei merg înainte,

Și dacă drumul e mai greu,

Îmi port destinul înainte.

Am învățat să nu explic De ce aleg un drum al meu,

Nu orice pas trebuie spus tuturor,

Nu orice vis are nevoie de ecou.

Când știi ce vrei în viață,

Nu ceri permisiune nimănui,

Îți iei curajul dimineața Și mergi pe drumul inimii.

Timpul meu nu-i o rămășiță Din zilele pe care le-am dat,

Și viața mea nu-i o dorință Pe care s-o trăiesc la nesfârșit

amânat.

Iar când am pierdut,

n-am mai plâns Că lumea mea s-a terminat,

Am întrebat: „Ce am de învățat?”

Și dacă mâine vine ploaia,

Eu tot voi merge înainte,

Că am învățat să fiu întreagă Fără să cer

iubire din cuvinte.

Nu mai cer voie să trăiesc,

Nu mai cer voie să iubesc,

Nu mai aștept să-mi spună lumea Că sunt destul,

că am valoare. Eu știu acum cine sunt,

Și nu mă mai întorc din drum,

Fericirea nu mi-o dă nimeni — O port în mine,

chiar acum.

Nu mai cer voie… Nu mai cer voie…

Să fiu femeie, să fiu eu,

Să-mi port lumina-n drumul meu.

(mmm, în drumul meu)